EduPedu.ro Articolul care elimina autorizația ISU de siguranță la incendiu pentru acreditarea școlilor de stat nu mai apare în varianta OUG publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de Urgență pe educație, adoptată de Guvern pe 3 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din 10 aprilie, la o săptămână de la aprobare. Actul normativ a suferit mai multe schimbări după ședința de Guvern, potrivit surselor Edupedu.ro. Din textul OUG așa cum fusese aprobat de Executiv ar fi fost eliminat în săptămâna care s-a scurs până la publicarea în Monitorul Oficial cel mai controversat paragraf: articolul care statua că nu mai este necesară autorizația ISU/PSI de siguranță la incendiu pentru școlile de stat în procedurile de acreditare. Edupedu.ro a scris în exclusivitate despre această exceptare, care a fost confirmată la o zi după aprobarea OUG în guvern și de secretarul de stat pe preuniversitar, Florian Lixandru, pentru HotNews.ro.

Potrivit surselor Edupedu.ro, exceptarea avizului ISU la acreditarea școlilor de stat a atras discuții tensionate în cadrul PSD, mai mulți lideri social-democrați cerându-i Ecaterinei Andronescu să scoată din OUG-ul deja trecut prin guvern exceptarea avizului ISU. Discuții aprinse au fost nu doar pe tema avizului ISU din OUG-ul pe educație în forma adoptată de Guvern, dar și pe proiectul Educația ne unește – viziunea pe educație lansată de ministrul Educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, deputata Camelia Gavrilă, coordonatoarea Departamentului pentru Educație din cadrul PSD, i-ar fi reproșat săptămâna aceasta Ecaterinei Andronescu și faptul că nu a discutat anterior, la partid, nimic din proiectul legii educației pe care l-a scos în dezbatere publică.

Text preluat de pe EDUPEDU.RO – mai multe aici –
https://www.edupedu.ro/oficial-articolul-care-elimina-autorizatia-isu-de-siguranta-la-incendiu-pentru-acreditarea-scolilor-de-stat-nu-mai-apare-in-varianta-oug-publicata-in-monitorul-oficial/

Sursa foto – EduPedu.ro
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s